Cum să hrănim purceii sugari
Lavinia ŞTEF
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se poate spune că porcii au urcat în top în sensul că preferinţele crescătorilor se îndreaptă din nou către această specie. Anul trecut efectivele de porci erau mari, ceea ce a făcut ca preţul de vânzare să fie mic, preţ din care crescătorul nu obţinea nici un profit, dimpotrivă nu-şi acoperea nici cheltuielile cu furajele. Acum situaţia s-a inversat. Crescătorii s-au profilat pe creşterea altor specii ceea ce a făcut ca efectivele de porci să scadă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei care au rămas fideli acestei specii pot spune că vor avea beneficii frumoase în sensul că preţul de cost al cerealelor este mic iar cererea pe piaţă de carne de porc este mare.
Întrucât despre grăsani a fost vorba în numerele trecute, voi încerca în continuare să vă prezint câteva aspecte despre modul în care ar trebuie hrăniţi purceii sugari, categorie pe care puteţi obţine mulţi bani la începutul anului viitor.
Dacă hrănim un purcel corect, datorită intensităţii mari de creştere, la o lună acesta îşi măreşte greutatea de 5 ori iar la 2 luni de 10 ori. De la vârsta de 21 de zile laptele de scroafă nu mai acoperă cerinţele purcelului motiv pentru care la această vârstă el trebuie să consume deja furaje. Astfel de pe la 8-10 zile se recomandă administrarea grăunţelor de cereale prăjite (orzul, ovăzul) care prin caracteristicile organoleptice stimulează consumul, activitatea organelor digestive şi pot absorbi gazele intestinale. Urmează apoi un furaj combinat de tip „prestarter”.
Pentru a face un astfel de furaj pentru purceii sugari trebuie să ştim care sunt condiţiile de calitate ale acestuia. Un astfel de furaj trebuie să asigure 3100-3200 kcal energie metabolizabilă, 20-22% proteină brută, 0,96% lizină, 0,8% Ca, 0,6% P, 0,35% sare şi maxim 3% celuloză. Aşa după cum spuneam, pentru a asigura aceste nivele avem două variante: una de a face un furaj combinat din componentele pe care le avem în gospodărie cu condiţia să avem şi cele care asigură proteina în cantităţi mari şi cea de a doua, în situaţia în care nu dispunem de ele să cumpărăm un concentrat proteino - vitamino - mineral destinat purceilor sugari şi să facem un amestec cu cerealele pe care le avem în gospodărie.
În prima variantă de lucru un amestec format din: 46,65% porumb, 14% grâu furajer, şrot de soia 15%, şrot de floarea soarelui 7%, făină de peşte 5%, drojdie furajeră 4%, lapte praf 5%, grăsime 1%, sare 0,35%, carbonat de calciu 0,5%, fosfat dicalcic 0,5%, premix vitamino - mineral 1% asigură condiţiile de calitate propuse ale furajului respectiv: energia metabolizabilă 3125 kcal şi proteina brută 22,2%.
Cea de a doua variantă, la care se recurge dacă nu dispuneţi de toate aceste sortimente furajere şi aveţi numai cereale, puteţi cumpăra un concentrat proteino-vitamino - mineral caracteristic purceilor sugari adică care are în structură lapte praf. Un astfel de concentrat poate să aibă următoarele caracteristici (tabelul 1) pe care le luaţi de pe săculeţul pe care-l cumpăraţi.