Valoarea economică a unei vaci este determinată de suma caracterelor (caracteristici morfologice şi fiziologice) pe care le posedă.
Valoarea genetică a animalelor este dată însă, de calitatea materialului lor ereditar (numite gene) aflate în fiecare celulă din constituţia tuturor ţesuturilor. Cum el nu poate fi văzut, oamenii au căutat şi au găsit modalităţi indirecte de apreciere a materialului lor genetic.
Acestea sunt:
a) calitatea părinţilor, şi a bunicilor, numiţi ascendenţi;
b) calitatea surorilor şi a fraţilor;
c) calitatea descendenţilor animalului căruia o vrem să-i aflăm valoarea genetică.,
Fiecare grupă de rude precizate mai sus, ne poate informa, cu o probabilitate diferită, despre valoarea genetică a animalului analizat. Cele mai sigure informaţii, sunt însă cele pe care le primim de la descendenţa animalului, urmate apoi de cele de la rudele sale colaterale (fraţi-surori, semifraţi-semisurori). Mai puţin sigure sunt informaţiile pe care le primim de la ascendenţa individului, pentru simplu motiv că aceştia sunt mult mai puţini (doi părinţi, patru bunici) decât descendenţa sau rudele lui colaterale.
Acum însă, nu mă voi ocupa decât despre valoarea informaţiei pe care o putem obţine de la ascendenţa individului în estimarea valorii sale genetice.
În fermele de vaci bine conduse, ascendenţa fiecărui animal este înscrisă într-o fişă care constituie arborele său genealogic sau pedigreul acestuia. Aici sunt înscrise nu numai numărul matricol (sau numele) tatălui şi al mamei, a bunicilor şi a străbunicilor, ci şi performanţele de producţie sau de “gabarit” pe care le-au realizat fiecare. Pe baza acestui evidenţe, amelioratorul sau fermierul poate să-şi de-a seama dacă animalul analizat este sau nu este valoros din punct de vedere genetic. în figura de mai jos redăm un pedigreu al unui taur tânăr de unde se poate observa în mod concret, cele specificate mai sus.

Cum se interpretează datele înscrise într-un pedigree?
Chiar dacă genetica ne învaţă că fiicele sau fii unei familii, trebuie să semene cu media caracterelor acesteia, tot ea ne atrage atenţia că acest lucru este valabil doar pentru unele caractere. Se întâmplă acest fenomen deoarece nu toate caracterele sunt determinate de acelaşi fel de gene Unele sunt determinate de către un anumit fel de gene a căror efecte în dezvoltarea caracterelor se transmit în totalitate la descendenţi. Alte caractere sunt conduse în dezvoltare de către o combinaţie a genelor numite genotipuri a căror efecte se manifestă numai la individul care le posedă şi se moştenesc într-un grad mai puţin de către descendenţi. Primele se numesc gene aditive, iar cele din a doua categorie se numesc gene neaditive.
Aproape toate caracterele morfologice care dau “gabaritul” animalului (lungimi, lărgimi, forma şi simetria ugerului şi a sfârcurilor, forma şi orientarea membrelor) sunt determinate mai ales de genele din prima categorie (aditive). Caracterele care sunt legate de reproducere şi viabilitate (vigoare biologică) sunt conduse în dezvoltare de gene a căror efecte nu ajung în totalitate de descendenţi. Acestea înseamnă că ascendenţii unui animal căruia vrem să-i cunoaştem valoarea genetică ne spun multe lucruri despre unele caractere, dar foarte puţin despre alte caractere aşa cum sunt cele legate de reproducere sau viabilitate.