Din punct de vedere juridic , un comportament delincvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice , care se regasesc in majoritatea sistemelor legislative si anume :
a) reprezinta o fapta , o actiune (inactiune) cu caracter ilicit , imoral , ilegitim , ilegal , prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii sociale ;
b) aceasta fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat , constient si responsabil (cu alte cuvinte , are raspundere penala) ;
c) fapta respectiva este incriminata si sactionata de legea penala .
Reprezentand o institutie de baza a dreptului penal , delictul este o fapta antisociala , ilicita, care lezeaza o serie de valori si relatii sociale , fapta imputabila anumitor persoane si constitutiva de efecte juridice , adica de raspundere penala .Pentru acest motiv , numai in prezenta unei anumite fapte , considerata ilicita sau ilegala , norma prevede sactionarea persoanei vinovate . Pentru a exista deci , raspundere penala , trebuie sa existe , in primul rand , o fapta antisociala reala , savarsita de o anumita persoana care este responsabila , iar in al doilea rand , fapta respectiva trebuie incriminata de legea penala . Inexistenta uneia sau a mai multora dintre aceste trasaturi (ilicitatea , vinovatia , incriminarea) conduce , practic la inexistenta delictului sau crimei ca atare .
Principiul legalitatii delictului si sanctiunii (“nullum crimen sine lege”, “nulla poena sine lege”) este inscris la loc de frunte in marea majoritate a legislatiilor penale moderne , reprezentand suprema garantie a respectarii drepturilor si libertatilor individuale . Din nefericire , acest principiu a fost neglijat sau ignorat de unele sisteme penale totalitariste si inlocuit cu principiul “analogiei” delictului , ceea ce a condus la comiterea unor abuzuri judiciare impotriva unor persoane nevinovate .
Definirea si circumscrierea delictului prin cele trei trasaturi mentionate au nu numai o importanta teoritica generala ,cat si una practica , permitand :
a) includerea , in categoria delictelor si crimelor , numai acelor actiuni si fapte care intrunesc comulativ aceste trasaturi (de pilda , nu reprezinta delict fapta comisa de un individ , care este lipsit de discernamant sau de raspundere penala , sau savarsirea unei fapte care , desi este imorala , nu este incriminata de legea penala) ;
b)delimitarea delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari al normelor de drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala si normativa si nu pericliteaza viata si securitatea indivizilor , grupurilor , institutiilor (cum sunt , de pilda , contraventiile , delictele civile ,abaterile disciplinare sau administrative , fata de care sunt adoptate sanctiuni civile, disciplinare , financiare , contraventionale etc.).

Spre deosebire de alte sisteme penale , Codul penal roman elaborat in 1969 si aflat inca in vigoare , cu unele modificari facute in special dupa 1990 , nu utilizeaza notiunea de delict sau crima , ci pe cea de infractiune .
Clasificarea faptelor antisociale in delicte , si crime se face , in functie de doua criterii :
a)cel al gravitatii , tinandu-se cont de valoarea pagubei produse, valoarea obiectului lezat, felul si modalitatea de comitere a faptei etc. ;
b)cel al sanctiunii aplicate . Pe aceasta baza, in unele sistemepenale, actiunile ilicite indreptate impotriva sigurantei statului , vietii persoanelor , sau impotriva unor bunuri si valori deosebite , care au produs efecte grave sau sunt comise prin violenta , cruzime, frauda si coruptie sunt considerate crime , in timp ce faptele comise impotriva unor valori si bunuri mai putin importante, din neglijenta sau culpa sunt incriminate ca delicte.
Prin utilizarea celui de al doilea criteriu , cel al sanctiunii (pedepsei) , faptele pentru care se aplica pedepse criminale sunt crime , in timp ce cele sanctionate corectional sunt delicte .
Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate , intr-o serie de sisteme penale se face distinctie intre :
a)delicte sau crime politice , considerate ca deosebit de grave , cum sunt cele care violeaza ordinea sociala , normatica , siguranta statului si institutiilor sale fundamentale ;
b)delicte sau crime de drept comun , indreptate contra proprietatii , familiei , bunelor moravuri etc.
Recunoasterea unor diferente intre cele doua tipuri de delicte – politice si de drept comun – se concretizeaza in existenta,in mai multe legislatii, a unui sistem special de sanctiuni pentru delicte politice (asa numitele pedepse politice),teoretic, mai bland decat sistemul sanctiunilor
aplicate delictelor de drept comun .
Sistemul nostru penal nu recunoaste nici diferentierea actelor antisociale cu caracter penal in delicte si crime , si nici subimpartirea acestora in delicte politice si delicte de drept comun.