Ampla dezvoltare a cunoaşterii şi a realizărilor umane din secolul XX a impus şi constatarea că Natura, pe lângă bogăţia de materii prime, de energie şi de hrană, ne oferă cu aceeaşi dărnicie şi o nemărginită arie de inspiraţie pentru înfăptuiri creatoare. Analizate îndeaproape, soluţiile existente în natură se dovedesc mereu a fi cele mai eficiente sub aspectul consumurilor de materie sau energie, sunt cele mai bune ca formă şi funcţionalitate.
Pornind de la acest gen de constatări, Jack E. Steele (din departamentul medical al zborurilor aeriene şi spaţiale al USAF) s-a situat printre precursorii unui nou domeniu ştiinţific cu caracter aplicativ. Astfel, încă din anul 1958, el a prezentat în public faptul că pentru progresul tehnic, trebuie să fie cercetate diferite sisteme ale căror funcţiuni să fie concepute după modul sistemelor naturale care se prezintă cu proprietăţi caracteristice asemănătoare sau chiar analoage.
Drept urmare, prin antrenarea unor specialişti din diferite ramuri tehnice la anumite cercetări din domeniul biologiei şi respectiv al unor biologi la studii tehnice aplicative au fost stimulate idei cu totul noi, ce au condus la realizări deosebite. Astfel, de exemplu, poate cel mai citat caz de analogie între soluţii perfecţionate de Natură şi cele realizate în tehnica modernă este cel al liliacului şi respectiv al aparatelor moderne de identificare prin ecouri de unde (radare, sonare etc.). În baza cercetărilor biologice, tehnicienii au aflat faptul că liliecii emit în zborurile lor nocturne succesiuni rapide de ultrasunete – într-un domeniu de frecvenţe situat între 50 şi 200 de kilohertzi. Preluarea ecourilor prin urechile lor foarte sensibile şi prelucrarea cerebrală a acestora le oferă o redare rapidă a tabloului mediului înconjurător până la cele mai mici detalii, cum sunt înseşi micile lor prăzi. Astăzi, majoritatea navelor, a avioanelor, precum şi o mulţime de mijloace tehnice folosesc cu uşurinţă principiul redării pe ecrane a imaginilor cercetate prin fascicule de unde nevăzute. În ceea ce priveşte utilizarea ultrasunetelor, trenurile respective de unde sunt dirijate prin aparatura cea mai modernă, pentru diagnosticări – atât în medicină (în cazul tumorilor interne), cât şi în cazul controlării calităţii execuţiei anumitor lucrări în construcţii şi metalurgie.
Sub influenţa acestor orientări a cercetării moderne, au fost demarate studii cu totul deosebite asupra creierului uman, precum şi al altor fiinţe, dorindu-se în mod deosebit obţinerea unor perfecţionări şi mai spectaculoase în construirea calculatoarelor electronice, atât în sporirea vitezelor de calcul, ca şi în continua miniaturizare a componentelor respective.
Totuşi, constructorii de calculatoare electronice nu sunt mulţumiţi de performanţele atinse de acestea până în prezent, întrucât caracteristicile respective sunt încă foarte îndepărtate faţă de performanţele modelelor create şi optimizate de Natură, şi anume, faţă de creierele vietăţilor – începând de la sistemele cerebrale ale insectelor şi sfârşind cu creierul uman. Pentru un specialist din domeniul microelectronicii creierul ar fi de fapt un computer central, fiecare organ de simţ fiind un fel de „terminal” legat de acesta prin circuite proprii – firele nervoase. La transmiterea fiziologică a informaţiilor în ansamblul unui organism, celulele nervoase – care sunt legate între ele prin numeroase conexiuni – prelucrează permanent stimulii primiţi, amplificând sau diminuând în mod selectiv părţi ale informaţiilor; aceste procese biochimice sunt asemănate – în limbajul tehnicii moderne – cu „filtre cu schimbător de bandă” în frecvenţe medii şi amplitudine variabilă. Or, în acest cadru actual de tehnicizare a biologiei, nemulţumirea specialiştilor respectivi este întrutotul justificată, căci diferenţele între posibilităţile unui creier uman – care cântăreşte în medie 1,3 kg – şi ale uni calculator performant de câteva kilograme – sunt încă extraordinar de mari; iată în acest sens, unul dintre foarte numeroasele exemple sugestive, care defavorizează – încă – mult admiratele calculatoare din ultima generaţie.
În acest context, tehnicienii care concep şi făuresc noi generaţii de calculatoare electronice au ajuns treptat la concluzia că trebuie să apeleze la bionică, respectiv să studieze, într-o manieră pluridisciplinară, cât mai detaliat posibil, modele oferite de Natură, pentru a se putea progresa în realizarea unor computere mul mai rapide, dar şi mai reduse ca dimensiuni şi greutate. Acest studiu nu s-a demonstrat a fi însă prea accesibil, întrucât – pe de-o parte – creierul este organul cel mai puţin cunoscut, şi respectiv, cel mai greu de cercetat în intimitatea sa funcţională; pe de altă parte, pentru a se efectua astfel de studii complexe şi de înaltă ţinută ştiinţifică, ar fi necesar ca electroniştii să înveţe anatomia şi fiziologia sistemului nervos, în timp ce biologii ar trebui să înveţe tehnica constructivă şi funcţională a computerelor.

Referatul Creierul - un supercomputer - biologie pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.