Încă de la descoperirea şi lansarea în trafic a primelor aparate, transportul aerian a constituit un mijloc care a polarizat atenţia comunităţii internaţionale datorită unor avantaje certe în raport cu alte mijloace de transport şi, mai ales, datorită rapidităţii şi confortului.
Totodată, transportul aerian a ridicat şi ridică unele probleme privind siguranţa efectuării fiecărei deplasări în condiţii de deplină securitate. Tocmai datorită particularităţilor transportului aerian, s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să garanteze nu numai eficacitatea acesteia, ci şi un alt grad de securitate pentru călători, cât şi pentru marfa. Astfel, în 1929 s-a adoptat Convenţia de la Varşovia privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian . În 1924, la Chicago, în S.U.A s-a adoptat Convenţia privind aviaţia civilă internaţională . Datorită evoluţiei traficului aerian în 1955 s-au făcut mai multe modificări şi completări Convenţiei din 1929 prin Protocolul semnat la Haga la 28 Septembrie 1955 şi prin Convenţia complementară la Convenţia de la Varşovia, încheiată la Guadalajara (1961).
Convenţia privind modificarea anumitor reguli referitoare la transportul internaţional aerian se aplică “tuturor formelor de transport aerian” de persoane, bagaje şi bunuri .
Expresia “transport internaţional” înseamnă potrivit definiţiei dată de convenţie orice transport în care, potrivit contractului încheiat între părţi, locul de plecare şi de sosire (de destinaţie), indiferent de întreruperi, sunt situate în interiorului a două părţi contractante.
Transportul efectuat de mai multe aeronave în mod succesiv este considerat, în baza Convenţiei, un transport unitar, în cazul în care a fost organizat de părţi “în forma unei singure operaţii”. Acest transport poate face obiectul unui singur contract sau a unei serii de contracte fără a-şi pierde caracterul său internaţional.
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea expeditorului
Fiecare transportor de bunuri are dreptul să ceară expeditorului să-i prezinte un document şi fiecare expeditor al bunurilor are dreptul să-i ceară transportatorului “să accepte acest document”.
Absenţa, neregularitatea sau pierderea acestui document “nu afectează existenţa şi validitatea contractului de transport”, care este guvernat de prevederile Convenţiei (art.9).
Dacă – la cererea expeditorului – transportatorul a întocmit documentul, el va trebui, în caz de nevoie, să dovedească că a făcut acest lucru “în numele expeditorului”.
Expeditorul este răspunzător de exactitatea declaraţiilor făcute cu privire la bunuri, date consemnate în documentul de expediţie.
Expeditorul este răspunzător de daunele suferite de transportator sau de orice altă persoană, ca urmare a declaraţiilor sale “incomplete, incorecte şi inexacte”.