1.NOŢIUNI GENERALE
Potrivit articolului 34 din Cartea O.N.U., Consiliul de Securitate “poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.
Dacă în relaţiile sale internaţionale un stat comite acţiuni inamicale, încalcă normele dreptului internaţional ori drepturile altor state şi diferendul astfel ivit nu se rezolvă prin mijloace paşnice, s-a admis că statele lezate pot să recurgă la anumite măsuri limitate, cu caracter de constrîngere împotriva statului care a săvîrşit asemenea acţiuni.
Măsurile de constrîngere pot avea funcţiuni diferite, în raport cu conduita statului căruia I se aplică. Ele pot servi fie la restabilirea legalităţii internaţionale încălcate, fie la înlăturarea unor acte inamicale, sau la restabilirea drepturilor unui stat, care au fost încălcate şi la obţinerea reparaţiei prejudiciului, astfel cauzat.
Din punctul de vedere al scopului lor, măsurile de constrîngere urmăresc să determine statul împortiva căruia sînt luate să pună capăt acţiunilor care au determinat luarea acelor măsuri.
Măsurile de constrîngere se încadrează, în general, în noţiunea de “autoajutor”(Selbsthilfe,Selfhelp), considerîndu-se că, în lipsa unui organ centralizat care să aplice măsurile de constrîngere, statele pot recurge, ele însele, la asemenea măsuri.
În trecut, dreptul internaţional admitea recursul, fără nici o limită, la măsuri de constrîngere aplicate individual de către state.
Aceste măsuri se împărţeau în două categorii:
-cu folosirea forţei armate (represaliile armate în general sau blocada paşnică, ocupaţia militară a unui teritoriu,ca forme speciale ale unor asemenea represalii);
-fără folosirea forţei armate (retorsiunea sau diferite forme de represalii economice-embargo, boicot, ori politice-ruperea relaţiilor diplomatice).
În dreptul internaţional contemporan, odată cu obligaţia statelor de a-şi rezolva diferendele numai pe cale paşnică, cu interzicerea agresiunii şi cu reglementarea dreptului la autoapărare, cu crearea O.N.U. ca organizaţie internaţională pentru menţinerea păcii şi securităţii, măsurile de constrîngere au suferit transformări radicale.
a) Ţinînd seama de obligaţia de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale, statele nu pot aplica măsuri de constrîngere decît în cazuri cu totul excepţionale, cînd diferendul nu a putut fi rezolvat pe cale paşnică.
b)Ţinînd seama de interzicerea ameninţării cu forţa şi a folosirii forţei,ca şi de dreptul statelor de a recurge la forţa armată numai în vederea autoapărării împortiva unui atac armat, se interzice aplicarea oricăror măsuri de constrîngere cu folosirea forţei armate.
c)Aplicarea tuturor măsurilor de constrîngere, cu sau fără folosirea forţei armate, este încredinţată, în general, Consiliului de Securitate al O.N.U.,potrivit art.41 şi 42 din Cartă. Măsurile cu folosirea forţei armate pot fi aplicate numai de Consiliul de Securitate, afară de cazul prevăzut de art.51 din Cartă, al autoapărării individuale sau colective împotriva unui atac armat, cînd statele au ele dreptul de a recurge la forţa armată, în condiţiile specificate în acel articol. Consiliul de Securitate poate aplica şi măsuri fără folosirea forţei armate (ruperea relaţiilor diplomatice, întreruperea relaţiilor economice etc.)
Aceasta însă nu exclude posibilitatea, nereglementată prin Cartă, ca în cazul unei acţiuni pornite de un stat, care nu are caracterul unui atac armat (de exemplu, în cazul unui act de agresiune economică, ideologică sau indirectă), statul împotriva căruia este îndreptată acţiunea să recurgă la anumite măsuri de constrîngere sau sancţiuni, fără folosirea forţei armate, în strictă conformitate cu obligaţia prevăzută de art.2,par.4 dinCartă, de a se abţine de la ameninţarea cu forţa sau de la folosirea ei.
Rezultă, aşadar, că sfera de aplicare a măsurilor de constrîngere, în limitele indicate mai sus, s-a îngustat considerabil. Aceasta corespunde finalităţii dreptului internaţional contemporan, ca drept al păcii şi coexistenţei paşnice, ca drept menit să asigure dezvoltarea relaţiilor prieteneşti între naţiuni.
În acest context, recursul la măsuri de constrîngere fără folosirea forţei armate-ca răspuns la acte inamicale şi ilicite –trebuie să prezinte un caracter cu totul excepţional.

Referatul Consiliul de Securitate - politica pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.