Porterul fizic este realizat cu ajutorul unor metafore sau comparaţii metaforice, şi fac din cioban un ideal de frumuseţe masculină şi cuceritoare bărbăţie. De asemenea, în realizarea acestui personaj s-au folosit şi elemente ale cadrului natural, care sugerează legătura om – natură şi zona de şes, nu cea montană, ca în motivul alegoriei morţii ca nuntă.
Portretul moral se evidenţiază prin sensibilitate şi gingăşie sufletească, deoarece şi în ultimele momente ale vieţii el se gândeşte mai întâi la cei mai slabi, nepregătiţi să înfrunte situaţia (mamă, oi) şi pentru aceasta îi cere mioarei năzdrăvane să îi spună mamei că s-a însurat “cu o mândră crăiasă”, dar să nu îi spună că la nunta s-a a avut ca nuntaşi elemente ale universului, pentru că mama ar intui adevărul.
Ciobanul moldovean este întruchiparea virtuţilor poporului nostru. Singurul sentiment pe care el îl cunoaşte este iubirea: iubeşte natura, cu care este solidar şi frate, iubeşte viaţa, de care se desparte cu mare greutate. El nu îi urăşte nici pe cei doi presupuşi ucigaşi, pe care nu se poate răzbuna, căci nu poţi pedepsi pe cineva pentru o simplă bănuială, aşa că nici nu îi blestemă. Dragostea de viaţă a ciobanului se mai desprinde şi din faptul că el vrea, ca după moarte, să i se pună la cap trei fluiere (de fag, de os şi de soc), iar cineva care iubeşte atât de mult cântecul, iubeşte şi viaţa, deci nu-şi poate dori moartea.
De asemenea el iubeşte foarte mult îndeletnicirea sa, dar şi munca în general. El nu fuge din faţa pericolului tocmai pentru a nu-şi trăda îndeletnicirea, nu doar pentru a nu da dovadă de laşitate.
Refuzul său de a lua măsuri împotriva celor doi ciobani este urmarea acceptării unui fapt concret: chiar dacă şi-ar fi luat turma şi ar fi mers, împreună cu un câine “bărbătesc” şi “frăţesc”, în “negru zăvoi”, tot nu ar fi avut sorţi de izbândă, datorită inferiorităţii numerice în care se află.
Seninătatea cu care el îşi acceptă destinul nedrept poate fi explicată prin faptul că el nu consideră moartea ca un sfârşit al vieţii, ci ca o lege inexorabilă, ca o nouă viaţă în sânul naturii.
El dă dovadă de superioritate morală, căci îi consideră oameni pe cei doi bănuiţi ucigaşi, sigur fiind că aceştia tot îl vor îngropa. Totuşi, acest fapt sugerează şi izolarea totală în care trăiesc pe munte.
În mintea ciobanului, venirea moartea este văzută doar ca o posibilitate, nu ca o certitudine, după cum o zice chiar el: “Şi de-ar fi să mor”.

BALADA MIORIŢA
Este o creaţie populară în versuri, cu subiect realo-fantastic, în care se consemnează fapte, gânduri, experienţe ale unor eroi exemplari, surprinşi în momente de excepţie. Are caracter sincretic, oral, colectiv şi anonim (aşa se explică mulţimea de variante), fiind destinată ascultării într-o colectivitate şi având funcţie educativă prin modelele de caracter oferite.
Se împletesc diferite motive fundamentale: motivul transhumanţei, motivul conflictului dintre ciobani, motivul mioarei năzdrăvane, testamentul liric al ciobanului moldovean, alegoria morţii ca nuntă, motivul măicuţei bătrâne.
Motivul transhumanţei începe cu interjecţia „iată” şi face din cititor/ascultător un adevărat martor al evenimentelor. Cuprinde verbe de mişcare (vin, se cobor), ce dau o uşoară nuanţă de dinamism baladei, cu toate că aceasta se remarcă prin nota de stabilitate dată de folosirea repetată a numeralului „trei”: trei ciobani, trei turme de oi.
Motivul conflictului dintre ciobani începe cu conjuncţia coordonatoare adversativă „iară”, căci tabloul luminos anterior se întunecă datorită gravităţii complotului pus la cale de ciobanii ungurean şi vrâncean.