“ Ce n’est pas l’union dans laquelle il est né, qui fait changer le caractére de ses droits,
car alors il faudrait dire que la famille n’est qu’une institution de droit civil, qui ne
repose que sur l’arbitraire du legislatur. Non! Les droits de l’enfant tiennent a une idée
plus grande et d’autant plus immuable. C’est le sang qui fait la parente, c’est le sang qui
oblige le pére á donner á son enfant son nom et les moyens d’existence, et la loi ne fait que
sanctioner une obligation qui existait avant elle et sans elle. ”
Take Ionescu

Spre deosebire de vremurile trecute in care copilul din afara casatoriei era marginalizat, astazi se incearca schimbarea statutului sau intr-unul asemanator cu acela al copilului din casatorie.
El are dreptul de a se numi copilul unei anume persoane, de a purta numele acesteia, de a bineficia de ingrijirea, ocrotirea, intretinerea pe care acesta i-o acorda.
Conflictele de paternitate apar atunci cand tatal este necunoscut sau atunci cand tatal juridic este diferit de tatl biologic. In Romania, Codul Familiei prevede doua cai de stabilire a paternitatii: recunoasterea si stabilirea pe cale judecatoreasca. Ceea ce inseamna ca ori de cate ori tatal nu-si recunoaste copilul, mama, ori in lipsa ei, reprezentantul legal, il pot actiona in justitie, cerand ceea ce i se cuvine de drept copilului, dand curs principiilor care guverneaza aceasta materie: principiul ocrotirii copilului, al stabilirii adevarului cu privire la paternitate, al egalitatii in drepturi dintre copilul din casatorie si cel din afara ei.
Cererea de chemare in judecata trebuie introdusa in numele copilului ca singur titular al dreptului la actiunea in stabilirea paternitatii. Atunci cand copilul este minor, ea poate fi introdusa de mama, iar in lipsa mamei, de reprezentantul legal. Mostenitorii copilului nu pot introduce actiunea, datorita caracterului ei strict personal. S-a considerat, insa, ca, in ipoteza in care copilul a decedat in timpul desfasurarii procesului, mostenitorii lui pot continua actiunea intentata, fie ca sunt testamentari, fie ca sunt legali, cu conditia sa nu fie renuntatori sau nedemni. S-a spus ca s-a realizat o intervertire a caracterului actiunii din personala in patrimoniala, si aceasta mai ales intrucat mostenitorii testamentari in general nu sunt rude cu defunctul, iar interesele urmarite de ei sunt patrimoniale.
In schimb, actiunea se poate intenta atat impotriva tatalui cat timp este in viata, cat si impotriva mostenitorilor lui. Fata de acestia din urma actiunea isi pastreaza caracterul personal nepatrimonial - deci poate fi introdusa si impotriva mostenitorilor renuntatori.
Daca actiunea se poate intenta impotriva mostenitorilor pretinsului tata, cu atat mai mult ea se poate continua impotriva lor, atunci cand pretinsul tata a decedat in timpul procesului.
Actiunea in stabilirea paternitatii are ca titular copilul, indiferent ca el este major, minor, adoptat cu efecte restranse, depline sau ca a format obiectul unei adoptii guvernate de dispozitiile O.U.G. nr. 25/1997, neexistand ratiuni pentru care sa se respinga actiunea atunci cand este vorba despre un copil a carui paternitate fireasca nu fusese stabilita anterior adoptiei si cand sunt indeplinite si celelalte conditii pentru inceperea actiunii.
Actiunea se poate intenta in termen de un an de la nasterea copilului. In cazul in care copilul a beneficiat de o prezumtie legala de paternitate prevazuta de art. 53, iar ulterior el si-a pierdut calitatea de copil din casatorie, termenul in care se poate introduce actiunea se calculeaza astfel: de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a admis tagaduirea paternitatii sau contestarea recunoasterii de paternitate sau a hotatrarii prin care s-a anulat recunoasterea facuta de catre tata.